Peste 10.000 de oameni la pelerinajul de Sfânta Maria de la Mănăstirea Nicula, ca înainte de pandemie (VIDEO)

Peste 10.000 de oameni la pelerinajul de Sfânta Maria de la Mănăstirea Nicula, ca înainte de pandemie (VIDEO)
Publicat: 14/08/2021, 19:40
Actualizat: 15/08/2021, 08:07

Peste 10.000 de persoane au venit la pelerinajul de la Mănăstirea Nicula din județul Cluj, care își serbează hramul în acest weekend. Sâmbătă, pe câmpul din spatele mănăstirii nu mai era loc de pus nici măcar o pătură, iar oamenii continuă să vină, pentru că momentul cel mai important al pelerinajului va fi la noapte, când icoana Fecioarei Maria va fi scoasă din biserică, iar preoții o vor purta pe brațe în jurul bisericii.

Nu există reguli speciale la mănăstire, însă pelerinilor le este recomandat să poarte mască de protecție sau să păstreze cât de cât distanța, pentru că majoritatea sunt oameni în vârstă, mulți dintre ei nevaccinați, deci extrem de vulnerabili în fața COVID-19, scrie publicația dejeanul.ro.

Cei care nu s-au vaccinat, o pot face la un centru de vaccinare amenajat în centrul localității Nicula, însă nu prea au fost doritori. Doar vreo 20 de persoane s-au vaccinat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Haos pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui protest mascat la TAROM: 10 curse au...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Ce motive a...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Doi deţinuţi au dat BAC-ul din spatele gratiilor, în Baia Mare. Unul dintre ei a...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Tarom a anulat mai multe curse „din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”....
Șansă UNICĂ în viață! Vom vedea cu ochiul liber NAȘTEREA unei STELE
Ungaria ne dă lecții. Ungurii fac de rușine toată România
Ce tragedie! A murit la doar 30 de ani. Avea tot ce și-a dorit, dar...
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Cum învingeau oamenii căldura înainte de aerul condiționat? Foloseau ventilatoare de mână, mergeau la film...
×